Noul cod de procedura penala
Medicina legală este o specialitate medicală care aplică principiile și metodologia științelor medicale la domeniul juridic, fiind o specialitate interdisciplinară, situată la granița între științele biologice și cele social-juridice.
În interesul justiției, medicina legală urmărește să obiectiveze și să evalueze, la solicitarea organelor de justiție sau a părților implicate, aspectele medicale conținute în spețele juridice cu privire la omul în viață sau cel decedat, oferind un suport probatoriu științific expertal, denumit probațiune biologică.
În ceea ce privește domeniul de activitate, în mod schematic se poate vorbi de:
– tanatologia medico-legală sau patologia medico-legală morfologică (morfologia medico-legală), care studiaza aspectele legate de moarte (felul morții, cauzele morții, semnele morții etc.). Preocuparea esențiala a acestui sector medico-legal este centrată pe examinarea externă și internă a cadavrului;
clinica medico-legală sau patologia medico-legală clinică, are ca obiect de studiu persoana, adică omul viu, sau documentele medicale ce îi aparțin acesteia, în scopul:
– probării unor violențe exercitate asupra sa, prin examinarea medico-legală traumatologică,
– stabilirii stării psihice, prin expertiza medico-legală psihiatrică,
– stabilirii posibilității executării pedepsei privative de libertate, prin expertiza medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.
deontologia medicală este acea parte a medicinei legale care se ocupă cu îndatoririle corpului medical, cu raporturile medicilor între ei, față de societate, justiție și față de pacienți.
Noul Cod de Procedura Penala
CAP. VII Expertiza si constatarea
(1) Efectuarea unei expertize se dispune cand pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in cauza este necesara si opinia unui expert.
(2) Expertiza se dispune, in conditiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta motivata, iar in cursul judecatii se dispune de catre instanta, prin incheiere motivata.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulata in scris, cu indicarea faptelor si imprejurarilor supuse evaluarii si a obiectivelor care trebuie lamurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuata de experti oficiali din laboratoare sau institutii de specialitate ori de experti independenti autorizati din tara sau din strainatate, in conditiile legii.
(5) Expertiza si examinarea medico-legala se efectueaza in cadrul institutiilor medico-legale.
(6) Ordonanta organului de urmarire penala sau incheierea instantei prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie sa indice faptele sau imprejurarile pe care expertul trebuie sa le constate, sa le clarifice si sa le evalueze, obiectivele la care trebuie sa raspunda, termenul in care trebuie efectuata expertiza, precum si institutia ori expertii desemnati.
(7) In domeniile strict specializate, daca pentru intelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice sau alte asemenea cunostinte, instanta ori organul de urmarire penala poate solicita opinia unor specialisti care functioneaza in cadrul organelor judiciare sau in afara acestora. Dispozitiile relative la audierea martorului sunt aplicabile in mod corespunzator.
(8) La efectuarea expertizei pot participa experti independenti autorizati, numiti la solicitarea partilor sau subiectilor procesuali principali.
(9) Cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, organul de urmarire penala poate dispune prin ordonanta efectuarea unei constatari.
(10) Constatarea este efectuata de catre un specialist care functioneaza in cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.
(11) Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
(12) Dupa finalizarea raportului de constatare, cand organul judiciar apreciaza ca este necesara opinia unui expert sau cand concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.
(1) Expertul este numit prin ordonanta organului de urmarire penala sau prin incheierea instantei.
(2) Organul de urmarire penala sau instanta desemneaza, de regula, un singur expert, cu exceptia situatiilor in care, ca urmare a complexitatii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte, situatie in care desemneaza doi sau mai multi experti.
(3) Cand expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experti se face de catre acea institutie, potrivit legii.
(4) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul sa solicite ca la efectuarea expertizei sa participe un expert recomandat de acestea. In cazul in care expertiza este dispusa de instanta, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci cand considera necesar, participarea specialistilor de la alte institutii sau avizul acestora.
(6) Institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate comunica organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele expertilor desemnati.
(1) Persoana aflata in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 64 nu poate fi desemnata ca expert, iar in cazul in care a fost desemnata, hotararea judecatoreasca nu se poate intemeia pe constatarile si concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce il invoca.
(2) Nu poate fi desemnata ca expert persoana care a avut aceasta calitate in aceeasi cauza, cu exceptia situatiei in care aceasta este recomandata de parti sau de procuror.
(21) Nu poate fi desemnata ca expert recomandat de parti in aceeasi cauza o persoana care functioneaza in cadrul aceleiasi institutii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat deconducerea institutiei respective la solicitarea organului judiciar.
(3) Abrogat.
(4) Dispozitiile art. 66-68 se aplica in mod corespunzator.
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi motive pentru care martorul poate refuza depunerea marturiei.
(2) Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lamuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori imprejurari ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lamuriri partilor si subiectilor procesuali principali, cu incuviintarea si in conditiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusa in vederea efectuarii expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui sa le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de catre organele judiciare in functie de natura si complexitatea cauzei si de cheltuielile suportate sau care urmeaza a fi suportate de catre expert. Daca expertiza este efectuata de institutia medico-legala ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit in conditiile prevazute de legea speciala.
(6) Expertul poate beneficia si de masuri de protectie, in conditiile prevazute la art. 125.
(7) Expertul are obligatia de a se prezenta in fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata ori de cate ori este chemat si de a-si intocmi raportul de expertiza cu respectarea termenului-limita stabilit in ordonanta organului de urmarire penala sau in incheierea instantei. Termenul-limita din ordonanta sau incheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive intemeiate, fara ca prelungirea totala acordata sa fie mai mare de 6 luni.
(8) Intarzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum si raspunderea civila a expertului sau a institutiei desemnate sa o efectueze pentru prejudiciile cauzate.
(1) Expertul poate fi inlocuit daca refuza sau, in mod nejustificat, nu finalizeaza raportul de expertiza pana la termenul fixat.
(2) Inlocuirea se dispune prin ordonanta de catre organul de urmarire penala sau prin incheiere de catre instanta, dupa citarea expertului, si se comunica asociatiei sau corpului profesional de care apartine acesta.
(3) Expertul este, de asemenea, inlocuit cand este admisa declaratia sa de abtinere sau cererea de recuzare ori in cazul in care se afla in imposibilitate obiectiva de a efectua sau finaliza expertiza.
(4) Expertul inlocuit trebuie, sub sanctiunea prevazuta la art. 283 alin. (4), sa puna de indata la dispozitia organului judiciar toate actele sau obiectele incredintate, precum si observatiile cu privire la activitatile desfasurate pana la momentul inlocuirii sale.
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, cand dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, subiectii procesuali principali, precum si expertul, daca acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali si a expertului obiectul expertizei si intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune in vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, dupa caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmeaza sa le analizeze.
(3) Expertul este instiintat cu privire la faptul ca are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartiala cu privire la faptele sau imprejurarile evaluate, in conformitate cu regulile stiintei si expertizei profesionale.
(4) Partile si subiectii procesuali principali sunt incunostintati ca au dreptul sa ceara numirea cate unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti, de subiectii procesuali principali si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune in vedere expertului termenul in care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintandu-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile sau subiectii procesuali principali.
(6) Atunci cand expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozitiile art. 173 alin. (3), nefiind necesara prezenta expertului in fata organului judiciar.
(1) Dupa efectuarea expertizei, constatarile, clarificarile, evaluarile si opinia expertului sunt consemnate intr-un raport.
(2) Cand sunt mai multi experti se intocmeste un singur raport de expertiza.
Opiniile separate se motiveaza in acelasi raport.
(3) Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiza cuprinde:
a) partea introductiva, in care se arata organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data cand s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmeaza sa raspunda, data la care a fost efectuata, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata, dovada incunostintarii partilor, daca au participat la aceasta si au dat explicatii in cursul expertizei, data intocmirii raportului de expertiza;
b) partea expozitiva prin care sunt descrise operatiile de efectuare a expertizei, metodele, programele si echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se raspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum si orice alte precizari si constatari rezultate din efectuarea expertizei, in legatura cu obiectivele expertizei.
(5) In situatia in care expertiza a fost efectuata in lipsa partilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia sau avocatul lor sunt incunostintati cu privire la intocmirea raportului de expertiza si cu privire la dreptul la studierea raportului.
(1) In cursul urmaririi penale sau al judecatii, expertul poate fi audiat de organul de urmarire penala sau de instanta, la cererea procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali sau din oficiu, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara pentru lamurirea constatarilor sau concluziilor expertului.
(2) Daca expertiza a fost efectuata de o institutie medico-legala, institut sau laborator de specialitate, institutia va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmeaza a fi audiat de catre organul de urmarire penala sau de instanta.
(3) Audierea expertului se efectueaza potrivit dispozitiilor privitoare la audierea martorilor.
(1) Cand organul de urmarire penala sau instanta constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, iar aceasta deficienta nu poate fi suplinita prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiza de catre acelasi expert. Cand nu este posibila desemnarea aceluiasi expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de catre un alt expert.
(2) Cand expertiza a fost efectuata in cadrul institutiei medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmarire penala sau instanta se adreseaza institutiei respective in vederea efectuarii suplimentului de expertiza.
(1) Organul de urmarire penala sau instanta dispune efectuarea unei noi expertize atunci cand concluziile raportului de expertiza sunt neclare sau contradictorii ori intre continutul si concluziile raportului de expertiza exista contradictii, iar aceste deficiente nu pot fi inlaturate prin audierea expertului.
(2) Cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata dispune efectuarea unei noi expertize de catre o institutie medico-legala, aceasta este efectuata de o comisie, in conditiile legii.
(1) Organul de urmarire penala stabileste prin ordonanta obiectul constatarii, intrebarile la care trebuie sa raspunda specialistul si termenul in care urmeaza a fi efectuata lucrarea.
(2) Raportul de constatare cuprinde descrierea operatiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor si echipamentelor utilizate si concluziile constatarii.
In cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de moneda ori de alte valori, organul de urmarire penala sau instanta poate cere lamuriri institutului de emisiune.
(1) In cauzele privind infractiuni de fals in inscrisuri, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune sa fie prezentate scripte de comparatie.
(2) Daca scriptele se gasesc in depozite publice, autoritatile in drept sunt obligate a le elibera.
(3) Daca scriptele se gasesc la o persoana, organul de urmarire penala sau instanta ii pune in vedere sa le prezinte.
(4) Scriptele se introduc intr-un plic sigilat care se vizeaza de organul de urmarire penala sau de presedintele completului de judecata si se semneaza de acela care le prezinta.
(5) Organul de urmarire penala ori instanta poate solicita suspectului sau inculpatului sa prezinte o piesa scrisa cu mana sa ori sa scrie dupa dictare.
(6) Daca suspectul sau inculpatul refuza, se face mentiune in procesul-verbal. Refuzul de a se conforma solicitarii organului de urmarire penala sau instantei nu poate fi interpretat in defavoarea suspectului sau inculpatului.
(1) In cazul infractiunilor comise de minorii cu varsta intre 14 si 16 ani, in cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci cand organul de urmarire penala sau instanta are o indoiala asupra discernamantului suspectului ori inculpatului in momentul savarsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare in vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza in cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamantului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, in prezenta unui avocat ales sau din oficiu, in fata organului judiciar, iar in cazul minorului, si in prezenta ocrotitorului legal.
(4) In cazul in care suspectul sau inculpatul refuza in cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta in vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati in vederea emiterii unui mandat de aducere in scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4)-(9) se aplica in mod corespunzator.
(5) In cazul in care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului intr-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) In cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este intemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a intocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, in vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, incadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si imprejurarile din care rezulta indoiala asupra discernamantului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea impreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, in cel mult 3 zile de la data sesizarii, avand obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai in prezenta suspectului sau inculpatului, in afara de cazul cand acesta este disparut, se sustrage sau cand din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) In cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, incheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, incadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si imprejurarile din care rezulta indoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare in vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de indata, in limba pe care o intelege, motivele internarii, incheindu-se in acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla in stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului intr-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Impotriva incheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror in termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia impotriva incheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
———-
Alin. (14) al art. 184 a fost modificat de pct. 121 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat impotriva incheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza in termen de 3 zile de la data inregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) In vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
———-
Alin. (16) al art. 184 a fost modificat de pct. 121 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.
(17) In vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pana la acea data, in afara de cazul cand apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) In cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de indata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si in alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului in termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca incheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului in termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) In cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta in vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere in conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta in cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6)-(19) se aplica in mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau in cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura incunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, incheindu-se in acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotararea prin care dispune internarea nevoluntara se pune in executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) In cazul in care suspectul sau inculpatul se afla in stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii intr-o institutie de specialitate in vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de indata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale in vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile inainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6)-(24) se aplica in mod corespunzator.
(26) In cazul in care inainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de indata organul care a dispus masura, in vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, in camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Incheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca in cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare in vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada in care suspectul sau inculpatul a fost internat intr-o institutie de specialitate in vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, in conditiile art. 72 din Codul penal.
(1) Autopsia medico-legala se dispune de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, in caz de moarte violenta ori cand aceasta este suspecta de a fi violenta sau cand nu se cunoaste cauza mortii ori exista o suspiciune rezonabila ca decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori in legatura cu comiterea unei infractiuni. In cazul in care corpul victimei a fost inhumat, este dispusa exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de indata efectuarea unei autopsii medico-legale daca decesul s-a produs in perioada in care persoana se afla in custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, in timpul internarii medicale nevoluntare sau in cazul oricarui deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, a aplicarii torturii sau a oricarui tratament inuman.
(3) Pentru a constata daca exista motive pentru a efectua autopsia medico-legala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueaza in cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, in vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedata.
(6) Cu ocazia efectuarii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitatii, inclusiv prelevarea de probe biologice in vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmarire penala trebuie sa incunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sa asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia intocmeste un raport de expertiza, care cuprinde constatarile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, daca identitatea nu este cunoscuta;
b) felul mortii;
c) cauza medicala a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legatura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru si a substantelor suspecte descoperite;
———-
Lit. e) a alin. (8) al art. 185 a fost modificata de pct. 122 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.
f) urmele biologice gasite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabila a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lamurirea imprejurarilor producerii mortii.
(1) Exhumarea poate fi dispusa de catre procuror sau de catre instanta de judecata in vederea stabilirii felului si cauzei mortii, a identificarii cadavrului sau pentru stabilirea oricaror elemente necesare solutionarii cauzei.
(2) Exhumarea se face in prezenta organului de urmarire penala.
(3) Dispozitiile art. 185 alin. (4)-(8) se aplica in mod corespunzator.
(1) Autopsia medico-legala a unui fetus se dispune pentru a se stabili varsta intrauterina, capacitatea de supravietuire extrauterina, felul si cauza mortii, precum si pentru stabilirea filiatiei, cand este cazul.
(2) Autopsia medico-legala a unui nou-nascut se dispune pentru a se stabili daca copilul a fost nascut viu, viabilitatea, durata supravietuirii extrauterine, felul si cauza medicala a mortii, data mortii, daca i s-au acordat ingrijiri medicale dupa nastere, precum si pentru stabilirea filiatiei, cand este cazul.
(1) In cazul in care exista o suspiciune cu privire la producerea unei intoxicatii, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice.
(2) Produsele considerate suspecte ca ar fi determinat intoxicatia sunt trimise institutiei medico-legale sau unei alte institutii specializate.
(3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatari de specialitate cu privire la tipul substantei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum si consecintele posibile ale substantei descoperite, cat si alte elemente care sa ajute la stabilirea adevarului.
(1) Examinarea medico-legala a persoanei in vederea constatarii urmelor si a consecintelor unei infractiuni se efectueaza conform legii speciale.
(2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legala intocmeste un certificat medico-legal sau, dupa caz, un raport de expertiza.
(3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuata, de regula, printr-o examinare fizica. In cazul in care nu este posibila sau necesara examinarea fizica, expertiza este efectuata in baza documentatiei medicale puse la dispozitia expertului.
(4) Raportul de expertiza sau certificatul medico-legal trebuie sa cuprinda: descrierea leziunilor traumatice, precum si opinia expertului cu privire la natura si gravitatea leziunilor, mecanismul si data producerii acestora, urmarile pe care acestea le-au produs.
(1) Examinarea fizica a unei persoane presupune examinarea externa si interna a corpului acesteia, precum si prelevarea de probe biologice. Organul de urmarire penala trebuie sa solicite, in prealabil, consimtamantul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata. In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtamantul la examinarea fizica este solicitat reprezentantului legal, iar in cazul celor cu capacitate restransa de exercitiu, consimtamantul scris al acestora trebuie exprimat in prezenta ocrotitorilor legali.
(2) In lipsa consimtamantului scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, al reprezentantului legal ori a incuviintarii din partea ocrotitorului legal, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin incheiere, la cererea motivata a procurorului, examinarea fizica a persoanei, daca aceasta masura este necesara pentru stabilirea unor fapte sau imprejurari care sa asigure buna desfasurare a urmaririi penale ori pentru a se determina daca o anumita urma sau consecinta a infractiunii poate fi gasita pe corpul sau in interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmarire penala trebuie sa cuprinda: numele persoanei a carei examinare fizica este ceruta, motivarea indeplinirii conditiilor prevazute la alin. (2), modalitatea in care examinarea fizica urmeaza a fi efectuata, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza cererea de efectuare a examinarii fizice in camera de consiliu, prin incheiere ce nu este supusa niciunei cai de atac.
(5) In cazul in care persoana examinata isi exprima in scris consimtamantul sau in cazul in care exista urgenta, iar obtinerea autorizarii judecatorului in conditiile alin. (4) ar conduce la o intarziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmarire penala poate dispune, prin ordonanta, efectuarea examinarii fizice. Ordonanta organului de urmarire penala, precum si procesul-verbal in care sunt consemnate activitatile desfasurate cu ocazia examinarii fizice sunt inaintate de indata judecatorului de drepturi si libertati. In cazul in care judecatorul constata ca au fost respectate conditiile prevazute la alin. (2), dispune, prin incheiere motivata, validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala. Incalcarea de catre organele de urmarire penala a conditiilor prevazute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizica.
(6) Validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala se efectueaza potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizica interna a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuata de un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitatii umane. Examinarea fizica interna a minorului care nu a implinit 14 ani se poate face in prezenta unuia dintre parinti, la solicitarea parintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice in vederea efectuarii expertizei genetice judiciare se poate efectua si de catre personalul de specialitate al Politiei Romane.
(8) In cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamantul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, in cel mai scurt timp, intr-o institutie medicala, in conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitatile efectuate cu ocazia examinarii fizice sunt consemnate de organele de urmarire penala intr-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda: numele si prenumele organului de urmarire penala care il incheie, ordonanta sau incheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost incheiat, data, ora la care a inceput si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinarii fizice, descrierea activitatilor desfasurate, lista probelor recoltate in urma examinarii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi folosite si in alta cauza penala, daca servesc la aflarea adevarului.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pastrate in institutia unde au fost prelucrate, pe o perioada de cel putin 10 ani de la epuizarea cailor ordinare de atac ale hotararii judecatoresti.
(1) Expertiza genetica judiciara se poate dispune de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, in cursul urmaririi penale, sau de instanta, prin incheiere, in cursul judecatii, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost gasite ori ridicate.
(2) Expertiza genetica judiciara se efectueaza in cadrul institutiilor medico-legale, al unei institutii ori unui laborator de specialitate sau al oricarei alte institutii de specialitate certificate si acreditate in acest tip de analize.
(3) Probele biologice recoltate cu ocazia examinarii corporale pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obtinut in conditiile alin. (3) poate fi folosit si in alta cauza penala, daca serveste la aflarea adevarului.
(5) Datele obtinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale si sunt protejate conform legii.